Triunghiul Bermudelor - o farsa ?

Triunghiul Bermudelor ( “The Bermuda Triangle”), cunoscut şi sub numele de “Triunghiul Diavolului”, este o zonă aproximativ triunghiulară ca formă, cu cele trei colţuri localizate de Insulele Bermude, Porto Rico şi Fort Lauderdale, Florida în Oceanul Atlantic.

Pe tema Triunghiului Bermudelor, regele neincoronat al misterelor acestei planete, s-au scris mii de articole si de carti, s-au difuzat zeci de programe de televiziune, toate incercand sa ofere o explicatie bizarelor disparitii despre care s-a vorbit de-a lungul timpului. De la extraterestrii rauvoitori la vortexuri care duc inspre dimensiuni paralele, de la monstri marini, atlanti supravietuitori ai cataclismului de acum 9000 de ani, demoni si furtuni inexplicabile pana la anomalii magnetice si dilatari ale timpului, nicio ipoteza fie ea stiintifica sau fictionala nu a scapat de filtrul impatimitilor acestui gen de mistere. E adevarat, subiectul este de-a dreptul fascinant dar, poate si de aceea, putini au incercat sa dea crezare celor care au afirmat ca totul nu este decat o inscenare grosolana.

Daca veti fi vreodata suficient de curiosi incat sa va incumetati a studia arhivele cu privire la fenomenul Triunghiului Bermudelor (sau al Triunghiului Diavolului, daca preferati varianta mai inspaimantatoare), sa nu fiti surprinsi daca nu veti gasi referiri mai vechi de aproximativ 60 de ani. De ce? Pentru ca, pur si simplu, atunci a luat nastere isteria, daca putem sa-i spunem astfel, legata de fenomenul disparitiilor inexplicabile dintre Miami, Bermuda si Puerto Rico (capetele celebrului triunghi). Iar ca o scurta continuare, sa nu fiti surprinsi nici daca nu veti gasi vreo alta disparitie care sa fi avut loc dupa 1989 si ale carei cauze sa nu fie pe deplin cunoscute. Sa le analizam insa pe rand.

Primul articol in care legenda disparitiilor misterioase a fost luata in discutie a aparut la 16 septembrie 1950. Atunci, un ziarist american, E.V.W. Jones, a mentionat pentru prima data existenta unor fenomene inexplicabile in jurul Marii Sargaselor. Doi ani mai tarziu, un alt om de presa american, George X. Sand, publica un scurt articol in revista Fate, articol pe care il intitula “Sea Mystery At Our Back Door” si in care facea referire la cateva disparitii ale unor nave si avioane, printre care si celebrul Zbor 19 care avusese loc in 1945. Era pentru prima data cand cineva trasa liniile triunghiului mortii. Totusi, aveau sa treaca inca 12 ani pana cand Vincent Gaddis, un obscur jurnalist de peste ocean, numea misterioasa zona „Triunghiul Mortal al Bermudelor”, o denumire care a facut senzatie inca de la aparitia sa in presa, in februarie 1964. Lumea deja incepea sa vorbeasca despre fenomenele bizare din sud-estul Statelor Unite ale Americii iar de aici si pana la aparitia unui adevarat fenomen nu a mai fost decat un pas.

Au urmat cartile lui John Wallace Spencer (Limbo of the Lost) in 1969, si cea a lui Richard Winer (The Devil’s Triangle) din 1974, care nu au facut decat sa ridice semne de intrebare si sa augmenteze un fenomen care se afla deja in plina dezvoltare. Apogeul lucrarilor scrise pe tema Triunghiului Bermudelor este legat insa de aparitia in 1974 a cartii intitulata chiar „Triunghiul Bermudelor”, volum semnat de Charles Berlitz, un fost angajat al serviciilor speciale din armata SUA. In scrierile sale, Berlitz, un autor recunoscut de altfel pentru pasiunea sa pentru misterele lumii si pentru romanele ce aveau ca subiect Atlantida, Incidentul Roswell, Arca lui Noe, Incidentul Philadelphia sau Apocalipsa, facea un adevarat rechizitoriu al navelor, submarinelor, avioanelor si chiar ale iahturilor si ambarcatiunilor de mici dimensiuni care disparusera vreodata in Triunghiul Bermudelor. Sau, cel putin, despre care sustinea acesta ca disparusera in zona in cauza. Cartea s-a dovedit un best-seller si s-a vandut in peste 20.000.000 de exemplare, aducandu-i lui Charles Berlitz o avere deloc de neglijat, motiv pentru care acesta si-a indreptat atentia si catre un alt „triunghi” celebru, Triunghiul Dragonului din vestul Japoniei, un fel de frate mai mic al celui din Atlantic. Si pentru ca amatorii de castiguri usoare nu au lipsit niciodata, cartile care sa dezbata si chiar sa adauge alte si alte cazuri celor cateva sute mentionate de Berlitz au inceput sa apara cu zecile. Triunghiul Bermudelor devenise deja o afacere de sute de milioane de dolari.

Lawrence David Kusche VS Charles Berlitz
Inainte de a continua periplul nostru printre itele incalcite ale dezinformarii se impune sa spunem si cateva cuvinte despre „parintele” Triunghiului Bermudelor, americanul Charles Berlitz.

Berlitz s-a nascut la New York, la 20 noiembrie 1914, ca nepot al renumitului Maximilien Berlitz, intemeietorul Scolii de Limbi Straine Berlitz. Inca de la varsta adolescentei, tanarul Charles stapanea perfect opt limbi straine, pentru ca la maturitate sa comunice fluent in nu mai putin de 32 de limbi. In fapt, americanul este considerat si astazi, la sase ani de la moartea sa, unul dintre cei mai mari lingvisti din toate timpurile. Dupa ce a absolvit Universitatea Yale, Berlitz a fost recrutat in serviciile speciale ale armatei americane, acolo unde a petrecut aproape 13 ani. Dupa retragere, acesta si-a dedicat timpul cartilor despre fenomene inexplicabile, strangand o suma considerabila din romane cu titluri pompoase si subiecte controversate: Misterele Atlantidei, Misterele lumilor uitate, Apocalipsa 1999, Lumea fenomenelor stranii, Triunghiul Dragonului, Experimentul Philadelphia – Proiectul invizibilitatii, Atlantida – continentul pierdut, acum dezvaluit, asta ca sa numim doar cateva dintre titlurile sale celebre. Marea lovitura a dat-o insa cu „Triunghiul Bermudelor” din 1974, roman care i-a adus pe langa celebritatea internationala si Premiul Dag Hammarskjöld pentru cele peste 20 de milioane de exemplare vandute.

Si totusi, au existat si oameni care au pus la indoiala veridicitatea afirmatiilor lui Berlitz. Unul dintre acestia a fost Lawrence David Kusche, un fost pilot american devenit intre timp bibliotecar in orasul sau natal, Phoenix, Arizona. Fascinat de subiectul tratat atat de generos de Charles Berlitz, Kusche a hotarat sa profite de avantajele serviciului sau si si-a dedicat timpul strangerii de informatii cu privire la incidentele devenite deja celebre in articolele si cartile vremii. Asa cum avea sa afirme ulterior in cartile sale „Misterul Triunghiului Bermudelor – rezolvat”-1975 si „Disparitia Zborului 19” – 1980, americanul a fost surprins sa descopere ca multe dintre cazurile descrise de Berlitz fusesera preluate fara o verificare prealabila de cei mai multi dintre autorii care i-au urmat acestuia, propagand in mass-media un fals grosolan. Nu numai ca unele incidente nu avusesera loc in Triunghiul Bermudelor sau ca altele aveau explicatii cat se poate de normale, dar multe nu se petrecusera niciodata.

Kusche publica la scurt timp dupa succesul enorm al „Trunghiului Bermudelor” al lui Charles Berlitz o lista de concluzii pe care multi nu au luat-o in acel moment in considerare. Timpul avea insa sa ii dea dreptate:

* Numarul navelor si avioanelor care au disparut in Triunghiul Diavolului nu a fost niciodata mai mare decat in alte parti ale lumii.
* Acelasi numar a fost voit exagerat, ignorandu-se informatiile pe care autoritatile locale le puteau pune la dispozitie.
* In Triunghiul Bermudelor au loc dese furtuni tropicale, un fenomen cat se poate de normal de altfel, acesta fiind si principalul motiv al celor cateva disparitii certe.
* Unele disparitii nu au avut loc niciodata, fapt certificat atat de rapoartele armatei cat si de cele ale autoritatilor portuare. Charles Berlitz si alti autori au ignorat, pur si simplu, datele in care acostarea vaselor era inregistrata in registrele porturilor, acestia anuntandu-le ca disparut.