Istoria orasului Aksum.

Istoria orasului Aksum.

Misterele Istoriei   17:29

Axum sau, mai bine zis, Aksum este un oraș în statul Tigray din nordul Etiopiei, aflat în apropiere de baza munților Adoua. Acesta a fost centrul Regatului Axumit, ridicat în jurul nașterii lui Iisus și căzut în secolul XII datorită mutării centrului de putere a Imperiului Etiopian mai la sud. Șaptezeci și cinci la sută dintre locuitorii orașului sunt creștini ortodocși etiopieni. Restul populației se împarte în musulmanisunniți și P'ent'ay.

Datorită valorii sale istorice, ruinele sale au fost include de către UNESCO, în 1980, în lista siturilor de moștenire mondială.
Regatul din Axum are propria limbă scrisă numită Ge'ez, dezvoltându-și totodată o arhitectură distinctivă exemplificată de obeliscuri gigantice. Regatul a ajuns la apogeul său în timpul domniei regelui Ezana, botezat Abriha, în Anii 300 d.Hr. (tot atunci îmbrățișând șicreștinismul).

Biserica Ortodoxă Etiopiană susține că Biserica Fecioarei noastre Maria din Zion din Axum găzduiește biblicul Chivot al Legământului în care se află tabletele pe care sunt scrise Cele zece porunci. Tot la această biserică au fost încoronați împărații etiopieni timp de secole la rândul, până la domnia lui Fasilidos, iar apoi începând de la Yohannes al IV-lea și până la sfârșitul imperiului. Axum este considerat cel mai sfânt oraș din Etiopia și este o destinație importantă a pelerinajelor. Aici au loc festivale religioase semnificante precum Festivalul T'imk'et (cunoscut ca Boboteaza în creștinătatea vestică) la 7 ianuarie șiFestivalul lui Maryam Zion la sfârșitul lunii noiembrie.


În 1937, Obeliscul din Axum, înalt de 24 de metri și vechi de 1700 de ani a fost tăiat în trei părți de către soldații italieni și trimis la Roma pentru a fi reconstruit. Obeliscul este considerat de marea majoritate a specialiștilor drept unul dintre cele mai bune exemple a ingineriei din vârful Imperiului Axumit. În ciuda unui acord al Națiunilor Unite din 1947 ce prevedea că obeliscul ar trebui să fie dat înapoi, Italia s-a eschivat, rezultând într-o dispută diplomatică îndelungată față de guvernul etiopian, care consideră obeliscul drept un simbol al identității naționale. În aprilie 2005, Italia a returnat în sfârșit piesele obeliscului, bucurându-se de felicitări atât din partea oficialităților, dar și din rândurile populației de rând. El a fost ridicat din nou în Axum în noiembrie 2005. [1]

Axum și Islam

Deși musulmanii axumiți au încercat construirea unei moschei în acest sfânt oraș etiopian, rezidenții ortodocși au replicat că trebuie să le fie permisă construirea unei biserici ortodocse etiopiene în Mecca (oficial Makkah) dacă musulmanilor le-ar fi permisă construirea unei moschei în Axum.

Legătură lui Axum cu Islam este foarte veche. Conform lui Ibn Hisham, când Muhammad a întâlnit oprimare din partea clanului Quraish, a trimis un mic grup în care se afla și fiica sa Ruqayya li soțul ei Uthman ibn Affan, căruia Ashma ibn Abjar, rege al Axumului, i-a oferit refugiu și protecție, refuzând cererile clanului Quraish de a trimite acești refugiați înapoi în Arabia. Ei nu s-au întors până în al șaselea an alHijra (628), dar chiar și atunci mulți au rămas în Etiopia, stabilindu-se în cele din urmă la Negash, în estul lui Tigray.

Există diferite tradiții privind efectul pe care acești musulmani timpurii l-au avut asupra conducătorului din Axum. Tradiția musulmană spune că domnitorul a fost atât de impresionat de acești refugiați încât a devenit convertit. Pe de altă parte, tradiția etiopiană afirmă că unul dintre refugiații musulmani care a trăit în Etiopia în acea vreme a convertit la creștinismul ortodox, devenind astfel primul convertit cunoscut de la Islam la Creștinătate. Merită menționat o a doua tradiție etiopiană care spune că la moartea lui Ashama ibn Abjar, Muhammed s-ar fi rugat pentru sufletul regelui și a spus urmașilor săi, "Lăsați etiopienii în pace, atâta vreme cât nu preiau ofensiva"

Puncte de interes

Monumentele aksumite principale ale orașului sunt stelae; cele mai multe dintre acestea se află în Parcul Stelae de Nord, variind de laMarele Stele, de 33 metri (crezut a fi căzut în timpul construcțiilor) și cel mai înalt aflat în picioare Stele al Regelui Ezena, 24 metri înălțime. Se consideră că acestea marchează morminte și în trecut lansau discuri de metal afixate în lateral, gravate, de asemenea, cu designuri arhitecturale. Stelae Gudit, spre deosebire de zona nordică, au fost amestecate cu majoritatea mormintelor din secolul IV.

Celelalte trăsături ale orașului includ biserica Sfânta Marie din Zion, construită în 1665, în care se spune că ar exista Chivotul Legământului (o biserică proeminentă construită în secolul XX purtând același nume i se alătură), muzee arheologice și etnografice, Piatra lui Ezana scrisă în sabaeană, Ge'ez și Greaca veche în manieră similară Pietrei lui Rosetta, Mormântul Regelui Bazen (un megalitconsiderat a fi unul dintre cele mai timpurii structuri de acest gen), așa-numita Baie a Reginei din Saba (de fapt un rezervor), Ta'akha Maryamul, datând din secolul IV și Palatul Dungur din secolul VI, mănăstirile din Abba Pentalewon și Abba Liqanos și piesa de artă pe piatră Leoaica din Gobedra.
Legenda de aici susține că Regina din Saba a locuit în acest oraș.
De asemenea, orașul găzduiește un mic aeroport.

wikipedia.org

Experimente pe oameni.

Experimente pe oameni.

Misterele Istoriei   19:31

"Cel mai potrivit obiect de studiu al fiintei umane este insasi fiinta umana."
Henry K. Beecher (1904 - 1976), figura importanta in istoria medicinei care a luat printre primii atitudine impotriva practicilor non-etice

Etica medicala si drepturile omului, alaturi de codurile si regulile care trebuie urmate de orice medic (Juramantul lui Hipocrate, Codul de la Nurenberg, Codul Beaumont etc), interzic in mod clar realizarea experimentelor pe oameni. Mai ales cand acestea pun in pericol sanatatea psihica si fizica a persoanei, au efecte secundare necunoscute, sau au loc fara acordul persoanei in cauza.

In realitate, cazuistica experimentelor periculoase pe oameni, atat la nivel de individ cat si pe grupuri mari sau chiar natiuni, este atat de bogata in exemple, incat simpla lor enumerare ar include bibilioteci intregi si kilometri de dosare. Care este motivul "succesului" unor astfel de abominatii impotriva naturii si a respectului acordat fiintei umane in esenta sa? Raspunsul este unul simplu si crud.

Inca din cele mai vechi timpuri, culminand, din nefericire, cu vremurile actuale, cei care se aflau la conducere majoritatii comunitatilor umane au realizat foarte repede ca cei multi sunt asemenea unui animal mare si orb, cu mii de capete, care trebuie controlat, fortat, determinat si mai ales exploatat de catre cei putini, puternici si vicleni. In acest scop, eminamente marsav, elitele conducatoare nu s-au sfiit sa experimenteze orice mijloc care duce la controlul si "dresajul" cat mai eficient al maselor de oameni. Dar motivele si scopurile lor nu se opresc aici.

Cel putin la ora actuala, mare parte dintre experimentele facute pe oameni au ca scop cresterea veniturilor marilor companii internationale - alimentare, medicale, militare, de comunicatii si multe altele. Toate avand ca unic deziderat identificarea (cu ajutorul experimentelor) a celor mai eficiente mijloace prin care omenirea in ansamblul ei, trebuie transformata si nivelata intr-o masa amorfa de consumatori avizi.

In plus, in cercurile oamenilor de stiinta care deservesc marile companii transnationale se crede in mod deliberat, ca cel mai bun "animal de laborator" ramane tot omul. Niciun reprezentant al regnului animal nu prezinta complexitatea fiziologiei si psihicului uman. Acest motiv, suficient in opinia unora, a fost decisiv in alegerea de a se efectua diverse experimente, unele de o cruzime inimaginabila. Mariajul nefast intre finantarea cercetarii stiintifice si politica, care sta la baza experimentelor pe oameni, a fost ilustrat cum nu se poate mai bine de catre biologul Rupert Sheldrake intr-un citat ramas celebru:

"Indiferent de perioadele istorice si de regimurile politice pe care le-a parcurs omenirea de-a lungul secolelor, stiinta a fost intotdeauna o ramaura exclusivista, elitista si nedemocratica. Situatia din prezent a ramas in linii mari neschimbata, toate comitetele si forurile care finanteaza cercetarea stiintifica sunt aceleasi care stabilesc cu exactitate ce anume sa se studieze, decizii care se iau fara intuitia, creativitate, curiozitatea sau inspiratia echipelor de oameni de stiinta implicate in activitatea de cercetare. Lucrurile stau chiar mult mai rau. Puterea acestor comitete este concentrata din ce in ce mai mult in mainile oamenilor de stiinta care au intrat in politica, a diversilor agenti guvernamentali, si mai ales in mainile reprezentantilor marilor corporatii internationale. Ca sa fiu explicit: Cine da banul, spune ce si cum trebuie cercetat! Sa nu ne mai facem iluzii ca in domeniul cercetarii stiintifice mai exista libertate de expresie sau deziderate etice si morale".

Apogeul Holocaustului

"Scopul final al lagarelor de concentrare naziste era acela de a fi adevarate laboratoare imense destinate experimentelor pe oameni."
Wolfgang Eckhart, profesor de Istorie a Medicinei la Universitatea din Heidelberg

Nivelul experimentelor si torturilor umane petrecute in lagarele naziste a fost unul inimaginabil, care a culminat cu abominatii, umiliri si degradari ale fiintei umane care ar face sa paleasca chiar si cruntele torturi ale Inchizitiei medievale. Cu o metodica, rigoare si meticulozitate potrivite unor cauze mai bune, destinele, sanatatea si vietile a milioane de oameni au fost mutilate in laboratoarele secrete ale celui de-al treilea Reich.

Dureroasele si macabrele experimente s-au concretizat in moarte, mutilare, desfigurare si sechele pe viata. La Auschwitz si in alte lagare celebre, prizonierii selectati erau supusi unor teste al caror scop declarat era acela de a ajuta personalul Wehrmacht-ului pe timp de razboi, a dezvolta noi arme, a studia recuperarea soldatilor raniti si, nu in ultimul rand, a alimenta ideologiile rasiale sustinute de regimul nazist.

Una dintre categoriile de prizonieri care au fost cel mai adesea supuse experimentelor a fost aceea a homosexualilor, doctorul Carl Vaernet initiind pe atunci un proiect personal in urma caruia spera sa-i transforme pe homosexuali in oameni normali prin intermediul torturii.

Homosexualii nu au fost singurii supusi torturilor, sinistrul doctor Josef Mengele (1911 - 1977) fiind fascinat de experimentele pe gemeni: intr-un singur an, si-a aplicat teoriile pe numai putin de 1.500 de perechi de gemeni, doar 200 dintre acestia supravietuind cumplitelor experimente.

Cum evreii, slavii sau tiganii erau considerati sub-oameni, care aveau tot atatea drepturi precum o insecta, in lagarul de la Ravensbruck, aceste categorii au avut parte de cele mai dureroase torturi experimentate pe fiintele umane in cel de-al doilea Razboi Mondiale. In acest lagar, sub scopul declarat al beneficiului Luftwaffe (Fortele Aeriene), s-a "studiat" fara anestezic, transplantul de organe de la un om la altul. In urletele agonizante ale nefericitelor victime, "cadre medicale" cu urechile acoperite de casti, pentru a nu fi deranjate de tipetele sfasietoare, performau transplantul de piele, muschi, oase, maduva si nervi. Ca rezultat al operatiilor fara un strop de anestezic, victimele sufereau dureri atroce prelungite in agonii de durata, mutilari si dizabilitati permanente.

In anul 1941, tot pentru gloria Fortelor Aeriene Germane, "savantii" de la Dachau si Auschwitz-Birkenau au efectuat experimente destinate studierii si tratarii hipotermiei. Circa 100 de prizonieri de diferite nationalitati au fost dezbracati complet si aruncati in bazine cu apa rece, unde au fost fortati sa stea pana la 5 ore. Altii au fost tinuti fara haine iarna, in zapada, la o temperatura medie de minus 6 grade Celsius. Unii, mai norocosi, au primit ingrijiri medicale, deoarece Reich-ul dorea sa experimenteze si sa descopere cele mai eficiente metode de tratare a hipotermiei, dat fiind iminentele lupte pe timp de iarna de pe Frontul de Est.

Nici temuta malarie nu a scapat din planurile doctorilor nebuni aflati in anturajul lui Hitler. La Dachau, peste 1.000 de prizonieri au fost infestati in mod deliberat cu malarie, pentru ca medicii germani sa aiba cobaii necesari descoperirii unui tratament eficient. Führer-ul credea ca soldatii sai vor ajunge sa lupte si in Africa ecuatoriala pentru instaurarea celui de-al treilea Reich.

In decursul lunilor iulie, august si septembrie 1944, Dr. Hans Eppinger a fost obsedat de gasirea unei modalitati prin care sa transforme apa sarata a marii in apa potabila. In acest scop, a selectat de la Dachau un esalon de 90 de tigani, pe care i-a infometat si insetat intentionat. Grupul de rromi torturati de foame si, mai ales, de sete au primit de baut doar apa de mare. Majoritatea au murit in dureri atroce, iar supravietuitorii deshidratati au lins dimineata roua depusa pe podele...

Otravurile diverse nu au scapat nici ele din atentia calailor in numele stiintei. La Konzentrationslager Buchenwald, sefii armatei germane doreau sa aprofundeze efectele diferitelor substante toxice asupra organismului uman. Prizonierilor li se administra otrava in mancare sau erau impuscati cu gloante otravite. Imediat, erau supusi autopsiilor pentru a se observa efectul diferitelor genuri de otrava. Dr. Carl Clauberg i-a sugerat odata lui Heinrich Himmler, Reichsführer al SS-ului, ca solutia ca sub-oamenii sa nu se mai inmulteasca poate veni sub forma sterilizarii. Liderul nazist a fost cum nu se poate mai incantat.

Un numar total de peste 400.000 de evrei si tigani au fost sterilizati cu forta prin intermediul radiatiilor, chirurgiei sau a diverselor substante experimentale. Metoda favorita de sterilizare a constat in expunerea organelor genitale ale detinutilor la radiatii crescute. Intreaga actiune nu dura mai mult de 3 minute. Cei si cele care nu mureau in urma sterilizarilor fortate sufereau mult timp de sangerari vaginale, cancer de col uterin, cancer testicular sau puternice dureri abdominale.

Liderii nazisti voiau sa afle pe cale directa si efectul bombelor incendiare asupra organismului uman. In acest scop, in lagarul de la Buchenwald, peste anumite loturi de prizonieri au fost aruncate cantitati de fosfor, dupa care nefericitelor victime li s-a dat pur si simplu foc.

Lagarele de la Sachsenhausen-Oranienburg si Natzwiller au servit drept laboratoare pentru medicii germani care doreau sa descopere cele mai eficiente tratamente pentru ranile produse de temutul gaz mustar. Subiectii alesi au fost expusi intentionat periculoasei substante chimice, epiderma lor suferind rani oribile produse de arsuri.

Abominatile petrecute in lagarele nazismului au duis la asa numitul "Proces al Doctorilor" in care au fost judecati medicii si cercetatorii care au condus cumplitele experimente. Dupa proces, s-a adoptat Codul de Etica Medicala de la Nurenberg.

Adevaruri pe care S.U.A. nu vrea sa le cunosti

"Guvernul Statelor Unite a facut ceva gresit, ceva profund gresit din punct de vedere moral. Este un ultraj adus angajamentului nostru fata de integritatea si egalitatea tuturor cetatenilor."
Fragment din discursul presedintelui american Bill Clinton, 16 mai 1997, prin care acesta isi cerea scuze celor 8 supravietuitori ai Experimentlelor de la Tuskegee, prin care intre 1932 si 1972, 399 persoane de culoare au fost infectate intentionat cu sifilis.

Cea mai avansata democratie, cel mai puternic stat si taramul fagaduintei pentru multi fii ai norocului din intreaga lume, S.U.A. ascund o serie de adevaruri deranjante pentru establishment-ul de la Washington D.C., precum si pentru orice mandru cetatean american. Conform datelor remise de numerosi istorici si cercetatori, mare parte din experimentele pe oameni petrecute pe teritoriul american sunt ilegale, lipsite de etica elementara si efectuate fara stirea si consintamantul subiectilor umani.

Experimentele americanilor au constat in infectarea deliberata a oamenilor cu boli grave (in acest sens exista si teoria conspirationista referitoare la SIDA), expunerea cu buna stiinta la efectele armelor chimice si biologice, injectarea cu substante chimice toxice, radioactive (vezi premisa peliculei din 2010 Edge of Darkness) sau halucinogene (C.I.A. nu ar fi straina de raspandirea traficului si consumului de droguri in randul populatiei americane de culoare, incepand cu a doua jumatate a secolului XX), experimente ale interogarii sub diverse forme de torturi (vezi cazul recent al prizonierilor afgani din Guantanamo Bay), teste cu substante care afecteaza mintea si psihicul uman, alaturi de alte practici reprobabile.

Experimentele americane sunt cu atat mai grave cu cat multe dintre ele au fost efectuate pe copii si pe persoane cu dizabilitati mentale. O mare parte a subiectilor au fost prizonieri de razboi detinuti de U.S. Army sau persoane de culoare extrem de sarace. Deseori, medicii le-au promis oamenilor bolnavi ca vor primi tratament adecvat pentru afectiunile de care sufereau, bietele victime neavand habar ca sunt "bancuri vii de probe" pentru substante chimice periculoase.

Multe dintre macabrele experimente au fost sponsorizate de guvernul Statelor Unite, de C.I.A. si alte servicii secrete sau de U.S. Army. Expetimentele au avut un caracter secret, informatiile despre ele parvenind la multi ani de la efectuarea acestora. Protestele opiniei publice americane au dus la numeroase anchete si audieri, alte foruri implicate fiind Comitetul Bisericilor, Comisia Rockefeller si Advisory Comitee on Human Radiation Experiments. Protestele oamenilor obisnuiti nu au fost decat banale furtuni in pahare cu apa.

La nivelul anului 2010, nici macar un singur cercetator sau oficial din cadrul U.S. Government nu a fost condamnat pentru experimente asupra oamenilor. Multe dintre victime nu au primit nici pana in prezent compensatii si despagubiri, in majoritatea cazurilor oficialii americani negand cu inversunare ca au vreun amestec in dramele individuale traite de acesti nefericiti ai sortii.

Nici copii nu au fost crutati!

"Niciun document care se refera la experimente pe oameni si care poate provoca reactii adverse din partea opiniei publice sau poate duce la urmariri penale, nu trebuie facut public."
Extras din regulamentul de ordine interioara al Comisiei pentru Energie Atomica a S.U.A, votat pe data de 17 aprilie 1947

Ororile indreptate impotriva copiilor au aparut tot in laboratoarele reci ale lagarelor naziste. Nenumarati copii care au avut nenorocul sa se nasca intr-o rasa si etnie care nu corespundea criteriilor aberante ale ideologilor nazisti, au fost supusi, cot la cot cu proprii parinti, tratamentelor umilitoare si degradante.

Nici jandarmul "democrat" mondial nu s-a lasat mai prejos in privinta transformarii pruncilor in cobai umani. In anul 1953, in Universitatea Iowa, mai multor femei insarcinate li s-a administrat iod radioactiv, pentru a se studia pe embrionii avortati ulterior, in ce stadiu al expunerii se afla, precum si cantitatile de substanta radioactiva care au trecut de bariera placentara. Inainte de macabrul experiment, sponsorizat de Comisia pentru Energie Atomica a S.U.A., cercetatorii lipsiti de cele mai elementare urme de mila si compasiune, au administrat unui lot de nou nascuti, iod radioactiv, la doar 36 ore de la nastere. De ce au facut asta?

Conform propriilor declaratii, pentru ca erau, pur si simplu, curiosi sa masoare concentratia substantei radioactive din glandele tiroide ale pruncilor. Iodul, dupa administrare, se concentreaza in glanda tiorida. Daca este sub forma radioactiva, va distruge glanda. Copii au fost afectati pe viata, fapt care nu i-a impresionat pe cei din spatele experimentului.

In anul 1895, pediatrul Henry Heiman a infectat intentionat cu gonoree doi baieti intarziati mental. Pediatrul dorea sa studieze efectele gonoreei la copii.

Doctorul japonez Hideyo Noguchi, care lucra pentru Rockefeller Institute for Medical Research, a injectat cu sifilis 146 copii dintr-un spital. A fost dat ulterior in judecata de parintii unora dintre victimele sale, dar nu a stat nici macar o zi la inchisoare, multumita relatiilor sale sus-puse.

Mai aproape de zilele noastre, in anul 2004, un articol din Pediatrics, sustinea ca embrionii umani pot fi supusi experimentelor inca din perioada intrauterina, deoarece diviziunea celulara, activitatea metabolica si evolutia hormonala pot fi influentate prin diferite substante. Cu acest deziderat pe frontispiciu, experimentele cu substante chimice pe copii de orice varsta au capatat un nou imbold.

Anchetele jurnalistice efectuate in Statele Unite au venit cu rezultate socante. Astfel, intre anii 1988 si 2001, un grup de 465 copii orfani au fost infestati cu virusul HIV, copii sfarsind drept cobai ai medicamentelor experimentale pentru tratamentul SIDA. Peste un an, in 2005, American Chemistry Council a alocat catre Environmental Protection Agency suma de 2,1 milioane $ pentru a studia modul in care copii pana in 3 ani, care inghit sau inhaleaza substante chimice, sunt afectati ulterior de acestea.

American Chemistry Council ajunge, asadar, sa actioneze in acelasi mod in care compania IG Farben deservea companiile farmaceutice ale Germaniei naziste. Forul american a fost acuzat ca functioneaza ca un grup de fatada pentru companii multinationale precum Bayer (intamplator sau nu, membru al IG Farben), British Petroleum, Chevron, DuPont, Dow, Exxon, Honeywell si Monsanto. Studiile efectuate au stabilit ca unele dintre produsele chimice ale acestor companii au efecte negative pe termen lung, atat asupra copiilor, cat si asupra adultilor.

In incheiere, ca o ironie amara, Environmental Protection Agency a tratat copii ca pe niste adevarati cobai, din simplul motiv ca micutii apartineau unor grupuri minoritare sau familii lovite de saracie. In schimbul copiilor alesi pentru teste cu substante chimice, EPA oferea familiilor, pentru fiecare copil, suma fixa de 970 $, o camera video ieftina, un tricou cu insemnele companiei si o diploma de apreciere din partea companiei.

Ce mai ramane de comentat?

sursa : Descopera.ro

Fabuloasele nave zburatoare din India Antica - VIMANELE

Fabuloasele nave zburatoare din India Antica - VIMANELE

OZN - UFO   20:55

O carte scrisa cu mii de ani in urma descrie in amanuntime obiectele zburatoare care strabateau cerul Indiei. Un veritabil tratat de aeronautica OZN

Madras, iarna anului 2004: guvernatorul provinciei Tamil Nadu organizeaza o conferinta de presa pentru a comunica un eveniment cultural de exceptie. Imbracat in tinuta de gala, in holul unui palat somptuos mirosind a lemn de santal, el tine o carte in mana, arborand un zambet misterios. "Domnilor, iata o lucrare care o sa va dea cu totul peste cap ideea pe care v-ati facut-o despre istoria lumii", declara el triumfand. Este prima traducere in engleza a unei lucrari stiintifice foarte vechi, care a fost scrisa in limba sanscrita de catre un erudit, cu mii de ani in urma.

Guvernatorul a pus apoi cartea pe masa, lasand sa se vada titlul ciudat: "Vaimanika aeronautics".

Traducerea fusese facuta de catre Universitatea Oxford, dar nu fusese inca difuzata. Ziaristii prezenti au fost primii occidentali care au luat cunostinta de existenta ei. In secolul al XIX-lea, aparuse un scurt fragment din ea, intitulat "Vymaanika shaastra". Scrierea a fost descoperita in mod misterios si scoasa la lumina de catre un profesor indian, Subbaraya Shastri, prezent si el la intalnire. Dar ce putea oare sa contina misterioasa lucrare, pentru a justifica acea conferinta de presa, tinuta intr-un loc asa de fastuos?

Un tratat de aeronautica preistorica

Spre marea surpriza a invitatilor, era vorba despre un tratat de aeronautica preistorica, descriind mai multe feluri de obiecte zburatoare, precum si capacitatile lor, formele si functiile. La acestea se mai adaugau informatii despre construirea lor, materialele utilizate, modul de propulsie si carburantul folosit, dar si tipurile de masinarii care le permiteau sa zboare, precum si exercitiile de yoga cerute pentru a-i pregati pe pasageri pentru zboruri la altitudini foarte mari. De asemenea, mai erau descrise si costumele pilotilor, precum si regimul alimentar prescris pentru ei.

Partea pur tehnica continea 32 de secrete de pilotaj si de manuire a instrumentelor de zbor. Fiind scrisa in sanscrita, aceasta parte fost cel mai greu de tradus in termeni tehnici aeronautici contemporani.




In textele vechi indiene se vorbeste despre fiinte si obiecte venite din cer. Inteleptii spun ca si unele temple budiste au fost facute de extraterestri.

Cu toate acestea, s-a descifrat faptul ca acele nave puteau sa se deplaseze in toate directiile, iar unele dintre ele puteau decola chiar vertical. Aparatele de bord permiteau ca vasele sa fie facute invizibile pentru privirile inamicilor, de asemenea, permiteau captarea imaginilor din exterior si proiectarea lor pe un ecran intern, de asemeni trimiterea unor fascicule luminoase mortale, cu ajutorul unor oglinzi. Alte componente tehnice erau destinate captarii a 7 forme de energie diferite, necesare bunei functionari a navelor. Aceste energii poarta nume sanscrite si sunt greu de identificat, dar se pare ca energia solara si cea antigravitationala sunt mentionate.

Pe de alta parte, propulsia obiectului zburator era asigurata de niste motoare alimentate cu un carburant de culoare galbuie, ce trecea printr-o alta masinarie ce functiona pe baza de mercur, al carei rol inca nu a putut fi stabilit. Prezenta mercurului drept sursa de energie pare a fi o constanta in descrierea vaselor zburatoare "vimanas". Dar cel mai surprinzator lucru din cartea aceea sunt schitele si planurile care vin sa ilustreze textul: astfel, unele nave aveau aripi, altele semanau cu niste constructii mari, de forma conica, care puteau sa se ridice in aer pe verticala, in timp ce un alt tip era de dimensiuni uriase, putand sa transporte armate intregi. Motoare si echipamente tehnice apareau desenate atat pe planuri, cat si pe nave.



O stiinta pierduta

Cu toate acestea, este evident ca era imposibil sa se incerce construirea unor asemeni nave zburatoare doar prin intermediul elementelor din "Vymaanika". Ar fi ca si cum am incerca sa construim un avion Airbus doar utilizand un articol descriptiv dintr-o revista de popularizare.


Astfel de texte nu sunt decat urmele unei memorii stiintifice pierdute de mult, de la posibila prabusire a unei civilizatii care ar fi putut sa atinga un astfel de nivel tehnologic. Aceasta ne face sa ne gandim la Atlantida si la ipoteticul "Imperiu al lui Rama" care a precedat civilizatia hindusilor. Acele obiecte zburatoare puteau apartine unor civilizatii antediluviene, uitate. Doar memoria oamenilor si tenacea traditie orala au mai pastrat mici urme, care au fost incet-incet inghitite de catre miturile si legendele lumii.

Carele zburatoare ale zeilor si minunile care se petrec in povestile traditionale pastreaza poate amintirea unui cer traversat de catre nave stralucitoare, pe care regii si eroii aveau dreptul sa le piloteze. In India, de foarte multe ori, diferenta dintre un erou si un zeu este infima: povestile despre ei, relatate inca de la originea civilizatiei, ii fac sa se intalneasca, sa se lupte sau sa se iubeasca ca niste simpli muritori.

Zeii din istoria omenirii nu sunt, de fapt, decat niste oameni divinizati datorita realizarilor lor, de catre timp si legenda. Cu cat sunt mai vechi, cu atat se afla in sfere celeste mai inalte. Poate ca unii dintre zei sunt doar niste eroi civilizatori, veniti din alta parte...




O suta de sori si o suta de luni

Cea mai expresiva descriere a unei masini zburatoare se afla in cunoscuta poveste a lui Rama, regele Ayhodiei, si minunata sa sotie, regina Sita. Evenimentul se desfasoara catre sfarsitul povestii, cand Rama, ajutat de catre fratele sau Lakshmana si de catre prietenul sau Hanuman, a reusit, dupa o batalie infioratoare, sa il invinga pe regele din Lanka, care, impins de catre focul dorintei, o rapise pe frumoasa Sita la bordul unei nave zburatoare numita Puspaka.


Iata fragmentul intr-o traducere aproximativa:

"La venirea zorilor, Rama, luand carul ceresc Puspaka pe care i-l daruise Vibhishana, s-a pregatit de plecare. Acest car mergea de unul singur. Era mare si frumos ornat. Era inalt si avea doua etaje de camere cu ferestre... Cand s-a ridicat in aer si a pornit, in urma sa s-a auzit un sunet melodios. (...) carul Puspaka, care seamana cu soarele, apartine fratelui meu. El a fost cumparat de catre puternicul Ravanna. El zboara prin aer, putand sa ajunga oriunde vrea gandul tau. Seamana cu un nor luminos de pe cer si a fost construit de catre marele Vishvakarman. (...) Mai apoi, Rama, gata sa se intoarca acasa, in Ayhodia, in nordul Indiei, a invitat-o pe Sita, pe Lakshmana si pe Hanuman, precum si pe multi dintre razboinicii care au participat la lupta impotriva lui Ravanna, sa se urce la bord. In 3 zile, el a parcurs cei 5000 de kilometri care il desparteau de palatul sau".

Unii cercetatori ai istoriei antediluviene cred ca Rama se afla in fruntea unui imperiu care se intindea din Himalaya pana in Sri Lanka. Marile epopee ale Indiei, cum ar fi "Ramayana" si "Mahabharata", ar putea contine amintirea acestor evenimente majore, care au avut loc intr-un imperiu disparut.




Si Mahabharata ne vorbeste despre "vimanas".

Iata un fragment semnificativ: "Gurkha, zburand cu puternicul si rapidul sau Vimana, a aruncat catre cele trei orase ale vrishnilor si andhakas un proiectil incarcat cu toata puterea universului. O coloana de foc si de fum la fel de luminoasa ca mii de sori s-a ridicat in toata splendoarea sa. O stralucire de metal, un gigantic mesager al mortii, care a redus la cenusa locuitorii acestora. Corpurile lor erau arse. Parul si unghiile le cadeau, venele lor se spargeau din senin, iar pasarile s-au albit. Dupa cateva ore, intreaga lor mancare era stricata. Pentru a scapa de acest rug de foc, unii dintre soldati s-au aruncat in rau"...
"Aflat in carul sau zburator, Saubha s-a oprit pe cer la mare distanta. El a aruncat atunci sageti, topoare, lanci si flacari, fara incetare. Pe cer pareau sa fie o suta de sori, o suta de luni si miriade de stele. Nu se mai putea distinge ziua de noapte. Mai apoi, Krishna a raspuns la acest atac tragand cu propria sa arma : un disc de foc care a taiat in doua nava zburatoare a dusmanului, care a cazut pe pamant, zdrobindu-se".

Aceste relatari de lupte aeriene abunda, la fel ca si descrierea armelor devastatoare utilizate in timpul ostilitatilor. "O dara de foc incandescenta, fara fum... mii de sageti de foc au cazut asupra dusmanului. Intunericul s-a asternut peste intreaga lume. Din nori ploua cu cenusa, vantul batea cu putere, iar intreg pamantul s-a cutremurat sub puterea acelor arme. Elefantii au luat foc, iar animalele mureau tarandu-se."

Sa fie vorba doar de fantezia unui rapsod popular?

Cuptorul cu mercur

Vehiculele zburatoare sunt o constanta in textele sacre indiene. Ele sunt intalnite in "Rig Veda", textul cel mai vechi, in epopeele deja citate, in "Puranas", cat si in paginile numeroaselor texte mitologice ce il vizeaza pe Krishna. Alte texte si legende populare au aparut in India medievala, vorbind, de asemenea, despre vehicule aeriene sau masinarii celeste.

O lucrare mai speciala ii este atribuita regelui Bhoja, un monarh din secolul al XI-lea: "Samaranganasutradhara". In aceasta carte exista un capitol despre masinariile zburatoare, foarte bogat in informatii tehnice.

Astfel, se ofera sfaturi pentru construirea lor si aflam ca modul lor de propulsie este un rezervor cu mercur. "Corpul lui vimana trebuie sa fie solid si rezistent, precum o pasare uriasa, facuta din materiale usoare. In interior, trebuie instalat motorul cu mercur, cu furnalul de fier asezat deasupra. Gratie puterii continuta in mercur, este pusa in miscare elicea si astfel omul aflat in interior poate calatori o mare distanta pe cer. Vimana se poate misca si pe verticala, dar si inainte sau inapoi. Gratie acestor masinarii, oamenii pot zbura prin aer, iar fiintele celeste pot cobori pe Pamant".


Daca astfel de cunostinte stiintifice au putut inflori in antichitate, ele erau, ca si in zilele noastre, apanajul unei elite religioase si stiintifice. Ele trebuiau pastrate secrete, fiind transmise de la maestru la discipol. Din aceasta cauza, memoria colectiva a pierdut esentialul acestor cunostinte antice, nepastrand decat o amintire difuza, intrata in legenda. Cat despre tratatele tehnice, precum "Vymmanika shaastra", ele au ramas prea vagi pentru ca inginerii de astazi sa poate trage un real profit stiintific de pe urma lor.

In orice caz, aceste cunostinte par sa fi fost intotdeauna protejate cu sfintenie de catre dinastiile initiatilor, ele transmitandu-se doar prin traditie orala. Imparatul budhist Ashoka, in secolul al III-lea inainte de Hristos, a infiintat un colegiu din 9 intelepti, pentru a reuni in 9 carti totalitatea stiintelor si tehnicilor cunoscute la vremea respectiva. Una dintre aceste lucrari trata antigravitatia. Ele au fost mai apoi ascunse intr-un loc sigur, pentru ca nimeni sa nu le poata folosi in scopul razboiului. Acum cativa ani, guvernul chinez a trimis la universitatea din Chandigarh un manuscris descoperit la o manastire budhista din Lhassa. Acesta a fost tradus de catre orientalistul britanic Ruth Reyna si trimis inapoi in China. Chinezii au afirmat ca il folosesc in cadrul programului lor spatial, pentru ca textul trata tehnici folosite in calatoriile catre alte planete. Reyna a afirmat ca tehnicile descrise se bazau pe antigravitatie, utilizand o forta care le permitea pilotilor yoghini avansati sa leviteze. Manuscrisul mai releva si secretul invizibilitatii si programa o expeditie catre Luna.

Vimana de pe malul marii

O intamplare extraordinara a avut loc intr-o dimineata din anul 1895, pe plaja Chowpathy, in apropiere de Bombay, in fata unei multimi aflate la o manifestatie, condusa de catre liderul nationalist Mahadeva Govinda Ranade. Un straniu obiect zburator s-a ridicat din ocean in aer, de unul singur, fara pilot, pana la peste 500 de metri deasupra oamenilor incremeniti, s-a clatinat pe cer, apoi s-a prabusit precum un meteorit pe nisipul plajei.

La vremea respectiva, evenimentul a fost comentat pe larg in ziarul "Poona", fiind reluat mai apoi in "Deccan Herald", pe 19 decembrie 2003. Autorul "minunii" era un sanscritist eminent: Shivkar Bapuji Talpade, nascut in Bombay, in 1864. Dar care este legatura intre studiul sanscritei si inventia unui aeroplan? Faimosul "Vymaanika Shaastra" despre care am vorbit mai sus, dar si alte tratate vechi despre vimanas, pe care Talpade le studiase inca din tinerete. Ceea ce l-a frapat imediat a fost combinarea motorului cu mercur cu energia solara. El a reusit astfel sa decripteze textele si sa construiasca un vimana pe care l-a facut sa zboare pana la 500 de metri altitudine. Obiectul sau a fost insa uitat, pentru ca autoritatile britanice nu au apreciat in mod deosebit evenimentul, interzicandu-i lui Talpade sa repete acea experienta. Resturile ramase din vimana au fost vandute unor cumparatori straini. Talpade a murit in 1916, fara sa cunoasca gloria pe care o merita.

Si mitologia chineza este plina de zeitati care calatoreau cu care zburatoare. Si din textele biblice putem afla ca poporul evreu a fost ghidat de catre faimosii elohimi, care s-au insurat cu fiicele oamenilor, pentru ca erau frumoase, despre bravul Ezechiel, care isi pazea linistit oile, cand un vimana, avand forma "unor roti de fonta cu ochi de jur imprejur", a aterizat chiar langa el. Cat despre Enoch, el a fost imbarcat intr-o nava zburatoare pilotata de catre "elohimi", care l-au dus astfel pana la Ierusalim. Foarte speriat, si tremurand de frica, el a vazut Pamantul rasturnandu-se, orizontul inclinandu-se la decolare.

Se pare ca si civilizatiile antice mesopotamiene au avut contacte permanente cu fiinte civilizatoare care calatoreau pe calea aerului. In Egipt, s-a gasit un obiect de lemn, avand forma unui avion. Acelasi tip de obiect, dar facut din metal, a fost descoperit si in America precolumbiana. In templul din Abydos, niste hieroglife stranii amintesc de propriile noastre avioane si elicoptere.

Adolf Hitler a fost preot in Ecuador ?!

Adolf Hitler a fost preot in Ecuador ?!

Misterele Istoriei   22:41

Oficial, Adolf Hitler s-a impuscat in buncarul sau din Berlin, in ultimele zile ale celui de-al doilea razboi mondial, pentru a nu cadea viu in mainile Aliatilor. Neoficial, el ar fi reusit sa scape, in haosul care domnea la ora respectiva in capitala Reichului, gasindu-si ulterior refugiul fie pe un submarin, fie in America de Sud, in Spania sau chiar intr-o baza subterana din Antarctica. Potrivit documentelor secrete sovietice, scoase recent la iveala, insusi Stalin nu era convins de disparitia marelui sau rival, pe care-l credea „ascuns” de aliatii occidentali. O ipoteza socanta il plaseaza pe sceleratul tiran intr-un rol cu totul neobisnuit: preot catolic in Ecuador!

Trei personaje fara identitate

Razboiul mondial se incheiase. O fosta membra a serviciilor secrete naziste, Magda Zeitfeld, capturata de americani, a ales sa se puna la dispozitia guvernului de la Washington si a solicitat sa fie dusa in fata colonelului Kevin Stapleford, unul dintre membri de cel mai inalt rang din cadrul OSS (spionajul aliat). Tatal Magdei era un pionier al tehnicilor de protezare faciala si operase la cea mai mare clinica de chirurgie plastica din Germania, clinica ce beneficiase de generoase sponsorizari din partea liderilor Partidului Nazist. Dornic ca fiica si fiul sau sa-i urmeze cariera, doctorul Zeitfeld i-a inscris la facultatea de Medicina si dupa absolvirea acesteia ambii au lucrat sub supravegherea lui. Dar izbucnirea razboiului i-a adus Magdei oportunitatea de a lucra in cadrul spionajului german si de a colabora cu serviciile SS.

Dupa ce s-a predat, ea a descris, sub prestare de juramant, inaintea comisiei aliate de interogatoriu, un incident petrecut in toamna lui 1943. Incidentul a vizat trei oficiali nazisti de rang inalt, care au fost adusi la clinica tatalui sau in conditii de extrema securitate si in cel mai deplin secret. Tatal si fratele Magdei au primit ordinul de a le modifica infatisarea, astfel incat cei trei sa devina de nerecunoscut. Nu a existat nici un mijloc de identificare si internarea celor trei nu a fost consemnata in nici un registru oficial. Pentru a pastra secretul, capetele celor trei au fost bandajate, si doar cativa oameni stiau cine sunt cu adevarat.


Sosii pentru dictator

De altfel, tatal si fratele Magdei nu le-au cunoscut adevaratul chip decat atunci cand i-au operat. Femeia a declarat anchetatorilor ca tatal ei primise ordinul de a le face acelor oameni trasaturi semitice cat mai evidente. Dupa ce vindecarea a fost completa, in urma interventiilor chirurgicale realizate, cei trei au fost urcati pe un submarin din portul Bremerhaven si au disparut intr-o directie necunoscuta. Magda Zeitfeld a declarat ca unul dintre acei oameni era, cu siguranta, Adolf Hitler, al doilea fiind Martin Bormann. Ea nu isi aducea aminte cine ar fi putut fi al treilea om, desi chipul lui ii era cunoscut, de la congresele Partidului. Femeia sustinea ca nu se putea insela in privinta lui Hitler, intrucat supervizase personal un program ce viza alterarea infatisarii a patru barbati, ce semanau cu dictatorul nazist, in vederea unei identificari fizice perfecte cu acesta.

Cei patru aveau, pretindea ea, aceeasi inaltime si constitutie ca si Hitler si cel putin trei erau cu siguranta germani. Prin folosirea de implanturi si diverse proceduri chirurgicale, trasaturile lor faciale au fost modificate, incat la final ei pareau efectiv niste copii identice ale lui Hitler. Aceste sosii ale dictatorului nu si-au putut insusi insa, preciza Magda, si tonul si timbrul vocal al acestuia, si de aceea erau folosite la sedinte sau manifestari unde era necesara doar prezenta fizica a acestuia. De altfel, se stie ca dupa toamna lui 1943 Hitler nu a mai tinut discursuri in public si o mare parte a personalului sau de serviciu a fost schimbat.

Cine a murit in locul lui Hitler?

Un alt element interesant ar fi acela ca la doua saptamani dupa ce misteriosii straini au fost „transformati” si parasisera clinica, aceasta a fost inchisa de SS. Personalul a fost mutat la alte clinici iar tatal si fratele Magdei, ca si putinii oameni ce cunosteau identitatea celor trei au disparut fara urma. In cursul ultimului an de razboi de asemenea inregistrarile medicale privindu-l pe Adolf Hitler au fost distruse si majoritatea doctorilor care-l consultasera vreodata au disparut, intr-un mod la fel de enigmatic.

Singura exceptie a fost o tanara tehniciana dentara, care il asistase pe dentistul lui Hitler in toaletarea danturii acestuia, in doua randuri. Ulterior, ea a fost arestata de soldatii Armatei Rosii si a fost capabila sa reconstituie, din memorie, schita danturii lui Hitler, astfel incat, atunci cand in buncarul din Berlin au fost gasite osemintele atribuite lui Hitler, danturile au fost comparate. Nu stim cata acuratete avea desenul tinerei tehniciene dar se pare ca imaginile nu coincideau perfect. Stalin, cel putin, nu a fost deloc convins dar a hotarat sa se declare oficial ca intr-adevar, era vorba despre dantura lui Hitler, doar pentru ca nu cumva Aliatii occidentali sa creada ca dictatorul fugise de sub nasul triumfatoarei Armate Rosii...

Coincidente uimitoare

In 1961, un fost colonel al US Army, pe nume Wendell Stephens, a intreprins o calatorie in Ecuador, in timpul careia a intalnit, in oraselul Cuenca, un preot numit Padre Krespi. Stephens a banuit ca acesta era de fapt Adolf Hitler. Dupa ce a studiat mii de fotografii ale dictatorului nazist, convingerea i s-a intarit; cu atat mai mult cu cat in casa lui din Ecuador, preotul avea unele obiecte de arta de o valoare nepretuita, pe care un banal paroh provincial nu si le-ar fi putut permite, in mod normal. Intrigat, Stephens a incercat sa ia legatura cu fostul sau camarad, colonelul Stapleford, dar acesta murise.

Traia in schimb vaduva lui, nimeni alta decat Magda Zeinfeld, cu care americanul se casatorise, la cativa ani dupa razboi. Nu i-a fost greu lui Stephens sa o convinga pe Magda sa-l insoteasca in Ecuador. Cand femeia l-a vazut pe aproape septuagenarul parinte Krespi a fost, de asemenea, convinsa ca el era de fapt Hitler, avand aceleasi trasaturi pe care tatal sau i le schitase, cu decenii in urma. Ea a recunoscut chiar un tablou vazut candva in Cancelaria Reichului. Krespi, nebanuind nimic, le-a povestit ca fusese crescut la o ferma de la granita italo-austriaca, in nordul Italiei si venise la Vatican in 1943. De altfel, el vorbea perfect italiana. Dar si mama lui Hitler provenea din zona respectiva si Adolf vorbea, in copilarie, italiana iar atunci cand, la maturitate, era nervos, se spune ca obisnuia sa injure in italiana.

Se stie ca niciodata nu folosea translatori la intrunirile cu Mussolini. In 1956, povestea el, fusese trimis ca preot catolic in Ecuador, la Cuenca. Oras cunoscut „vanatorilor de nazisti” drept posibil refugiu al lui Martin Bormann. Aici, el ducea un trai modest si era adesea vazut in compania unor membri ai emigratiei germane din acest stat sud-american. Curand dupa aceasta intalnire, Krespi a decedat, fiind inmormantat cu mare pompa. Cavoul sau, placat cu marmura alba, este si astazi acoperit cu florile depuse de localnici, care-i pastreaza lui „Padre Krespi” o amintire de nesters. Este oare posibil ca unul dintre cele mai malefice personaje ale istoriei sa fi trait, aproape doua decenii, pozand in om al lui Dumnezeu? Raspunsul nu va putea fi dat vreodata...

Misterele Istoriei : Dezastrul dirijabilului Hindenburg

Misterele Istoriei : Dezastrul dirijabilului Hindenburg

Misterele Istoriei   22:24

Era aviatica, inceputa in urma cu mai bine de un secol in urma, a adus omenirii numeroase avantaje, scurtand extrem de mult distantele de-a lungul si de-a latul planetei si conferind calatorilor un confort remarcabil. Totusi, ea a fost presarata, cand si cand, de catastrofe care au provocat multe victime omenesti si pagube imense. Unul dintre cele mai mari dezastre de acest gen a fost prabusirea dirijabilului german Hindenburg, incident care a marcat practic incheierea epocii zepelinelor.



Aterizare amanata

Dirijabilul purtand numele fostului lider german Paul von Hindenburg, a plecat in seara zilei de 3 mai 1937 din Frankfurt spre Statele Unite, in prima dintre cele zece calatorii transatlantice programate sa se desfasoare in urmatoarele luni. Cu exceptia unor vanturi puternice, care au incetinit traversarea Atlanticului, zborul a fost lipsit de evenimente. Aeronava avea la bord 35 de pasageri (desi putea gazdui 70) si 61 membri ai echipajului, insa pentru zborul de intoarcere toate locurile fusesera ocupate, de catre americani bogati care doreau sa fie prezenti la ceremoniile de incoronare a regelui George VI, de la Londra.

Hindenburg se afla deja cu opt ore intarziere fata de program cand a trecut pe deasupra orasului Boston, in dimineata zilei de 6 mai si aterizarea la Lakehurst, punctul final al voiajului, a fost amanata din cauza furtunilor produse in acea dupa-amiaza. Ca atare, capitanul Max Pruss a ordonat ca nava sa se indrepte spre New Jersey, pentru a survola zona, si cand pe la 18:22 a primit permisiunea de aterizare, s-a indreptat iarasi spre Lakehurst. Aici, la ora 19:00, au inceput manevrele de aterizare. Cand dirijabilul a ajuns la o altitudine de 90 m, cameramanii care filmau, de la sol, au oprit aparatele: astfel s-au pierdut primele momente ale tragediei, care, studiate pe film, ar fi putut elucida cauza dezastrului.

„Ciuperca de foc” a mistuit in cateva secunde aeronava

La 19:25, cativa dintre cei prezenti la sol au observat o parte a invelisului de panza al aparatului fluturand, ca si cum acolo ar fi existat scapari de gaz. De asemenea, s-au observat scantei albastrui, posibil de electricitate statica, in partea din spate a aeronavei, cu cateva secunde inainte ca aceasta sa fie cuprinsa de flacari. Au existat controverse privitoare la locul exact unde a izbucnit incendiul, dar desi nu s-a putut stabili nici pana astazi cu precizie acest loc, cert este ca in cateva secunde, dirijabilul era „o ciuperca de foc”, dupa cum s-a exprimat un martor aflat la sol.

Uriasa structura care sustinuse in aer aparatul s-a prabusit, fiind mistuita de flacari si, desi hidrogenul arsese, rezervele de motorina de la bordul lui Hindenburg au continuat sa arda, timp de cateva ore. Unii sugereaza ca dirijabilul ar fi ars complet in 34 secunde, altii in 32 sau 37. O analiza ulterioara, efectuata de Addison Bain de la NASA, a sugerat insa ca timpul de ardere ar fi fost mult mai mic, de pana la 20 secunde. Cum de a fost posibila o asemenea drama? Inainte de Hindenburg, mai existasera accidente cu implicare a unor dirijabile, dar majoritatea aparatelor respective erau de fabricatie britanica sau americana. Zepelinele germane erau renumite pentru siguranta lor deosebita - contele Zeppelin zburase fara probleme mai bine de un milion si jumatate de kilometri, facand chiar inconjurul lumii intr-o nava a sa, iar compania Zeppelin se lauda ca nici unul dintre pasagerii ei nu suferise nici macar o zgarietura in timpul zborului. In ciuda incendiului violent, doar 13 pasageri si 22 membri ai echipajului au murit, dar si un om aflat la sol, functionarul civil american Allen Hagaman.

Hitler a „comandat” accidentul?

Inca din momentul catastrofei, care a produs, in randurile opiniei publice, un soc emotional similar celui provocat de scufundarea Titanicului, in urma cu un sfert de veac, s-au emis tot felul de ipoteze si desigur, printre primele s-au numarat teorii ale conspiratiei ce au pus accidentul pe seama unui sabotaj. Cei ce au dat credit acestor teorii au fost chiar conducatorii companiei Zeppelin: auzind ca Hildenburg s-a prabusit, Hugo Eckener, comandantul acesteia, a fost convins ca cineva provocase dezastrul. La randul sau, capitanul Max Pruss, scapat cu viata din incendiu, in ciuda unor arsuri grave, a declarat ca zburase prin sute de furtuni, fara nici o primejdie, si era imposibil ca dirijabilul, aproape static, sa ia foc din senin.

S-a gasit imediat si un posibil vinovat – un membru al echipajului pe nume Eric Spehl, aflat in zona unde cel mai probabil izbucnise incendiul. In plus, pasiunea lui Spehl, fotografia, i-ar fi permis acestuia sa stie ce tip de scanteie ar fi putut servi ca factor declansator al focului. Un alt suspect a fost pasagerul Joseph Spah, un acrobat german, care deja reusise sa enerveze echipajul prin desele sale incursiuni in locuri unde pasagerii nu aveau ce cauta; data fiind agilitatea sa, Spah ar fi putut lesne plasa o bomba, in compartimentul zeppelinului de unde pornisera flacarile. S-a spus chiar ca insusi Adolf Hitler ar fi comandat accidentul, pentru ca Hugo Eckener era anti-nazist.

Si totusi, ce s-a intamplat de fapt?

Dar toate aceste teorii vor cadea in desuetudine, odata cu examinarea atenta a filmelor realizate de la sol dar si din zepelin, surprinzand ultimele momente ale lui Hindenburg. A aparut astfel o noua ipoteza, larg acceptata la vremea respectiva si considerata inca, oficial, drept cauza reala a incendiului: cea a unei declansari de electricitate statica, in stare sa aprinda instantaneu invelisul de panza al aparatului. S-a spus, de asemenea, ca ar fi existat scurgeri de hidrogen, care ar fi amplificat scanteile provocate de descarcarile de energie statica. Istoricul Douglas Robinson citeaza un pasager care pretindea ca ar fi vazut asa-numitele „flacari ale Sf. Elmo”, un fenomen de descarcare electrica naturala, deasupra dirijabilului, cu cateva secunde inainte de dezastru.

Analiza NASA, de care vorbeam ceva mai sus, a sugerat, in urma cu cateva decenii, o alta idee: ca un fulger ar fi provocat tragedia, in circumstantele deosebite ale aterizarii. Astfel, pregatindu-se sa aterizeze, capitanul a ordonat expulzarea hidrogenului din nacela, pentru a ajuta aparatul sa aterizeze. Amestecul de hidrogen cu oxigen atmosferic a devenit combustibilul perfect, care s-a aprins imediat atunci cand un fulger a lovit, in apropierea dirijabilului. Nu au lipsit nici ipotezele legate de defectarea unui motor al aparatului, defectare care ar fi generat o jerba de scantei, ce au incendiat rapid panza de bumbac din acea parte a dirijabilului.

S-a mai emis si parerea unei scurgeri accidentale de gaz, dupa ce o pompa de combustibil de la bord se defectase, cu o zi in urma, si fusese reparata „de mantuiala”. In ultimii ani, specialisti in aeronautica au relevat ca n-ar fi fost exclusa o uzura a scheletului de metal al aparatului, supus la numeroase socuri, in timpul zborurilor. De altfel, chiar o replica de doar 10 metri a zepelinului, expusa la muzeul Zeppelin din Friedrichshafen, a fost supusa unei asemenea uzuri. In opinia adeptilor acestei teorii, miscarile bruste efectuate de Hindeburg in ultimele sale ore, din cauza furtunii si a manevrelor de aterizare, ar fi fost responsabile de uzura extrema a schelariei, care a colapsat, intr-un final.

Indiferent insa de cauzele care au declansat-o, prabusirea lui Hindenburg a avut un puternic ecou in epoca. Aparitia avioanelor comerciale de linie, coroborata cu aceasta catastrofa, vor duce la disparitia companiilor de dirijabile, considerate, pe atunci „viitorul aviatiei”.

sursa : revistamagazin.ro

Radacinile secrete ale fascismului

Radacinile secrete ale fascismului

Misterele Istoriei   22:04

Politologii sunt de acord ca spectrul politic se extinde de la comunism, aflat la extrema stanga a acestuia, la fascism, aflat la extrema dreapta, la mijloc gasindu-se doctrinele democratice. Nimeni nu contesta astazi – poate cu exceptia fanaticilor din ambele tabere – ca atat comunismul cat si fascismul inseamna, in ultima instanta, tiranie. Nici un stat comunist din istorie nu a evoluat vreodata in promisa „societate fara clasa, unde toti sunt egali”. Exemplul cel mai concludent asupra a ce poate declansa comunismul il reprezinta astazi Coreea de Nord, transformata intr-un imens lagar de concentrare, condus de o veritabila monarhie comunista ereditara. Regimurile fasciste de la inceputul secolului trecut au avut acelasi caracter dictatorial. Dar se cuvine sa ne intrebam: a fost oare fascismul o inventie a ultimelor secole, asa cum sunt convinsi majoritatea oamenilor, sau el are radacini mult mai vechi, ce se pierd in negura istoriei?

Hiloti si untermensch

Dupa cum se stie, fascismul ca atare a fost infiintat in Italia, de Benito Mussolini. Departe de a fi un extremist de dreapta, acesta era, ca si tatal sau, un inflacarat socialist, care pleda, in tinerete, pentru revolutia comunista si era fascinat de Lenin! Faptul ca mai tarziu va deveni un dusman inflacarat al bolsevismului poate fi explicat doar prin ura sa fata de evreii care, considera Mussolini, „confiscasera” revolutia proletariatului rus. Venit la putere, el a pus bazele unei economii socialiste, impunand controlul partidului-stat asupra unor mari sectoare economice si facand investitii publice masive, mai ales in infrastructura.

Pe de alta parte, a controlat total media, i-a intemnitat pe dizidenti si a atras Italia intr-un razboi distrugator. Mussolini se mandrea cu ascendenta sa romana facandu-si un scop in sine din reinvierea Imperiului Roman, incercand sa cucereasca colonii in Africa si Europa. De fapt, spun istoricii, nu in fasciile romane trebuie cautata originea fascismului, ci mult mai jos, pe scara istoriei. S-a remarcat de pilda ca descrierea facuta de Platon Atlantidei, in ultimele ei stadii, seamana izbitor cu cea a unui imperiu fascist. Dar Sparta a cunoscut inca si mai multe elemente fasciste. De pe la 650 i.Hr., ea a devenit puterea militara dominanta in Pelopones. Era, practic, o dictatura regala care nici macar nu incerca sa ascunda aparentele.

Doar 20% din populatie era formata din cetateni, restul fiind sclavi (hiloti) si mestesugari. Daca acestia din urma erau mai bine tratati, sclavii erau cu nimic mai prejos decat acei untermensch – rasa inferioara, desconsiderata de Hitler. Ei erau umiliti, batuti si chiar ucisi de spartani, fara ca acestia sa fie trasi la raspundere pentru crime. Copiii considerati „inapti” erau ucisi imediat dupa nastere – iata un prim exemplu de eugenism si de control al populatiei. Ca mai tarziu in Hitlerjugend, toti baietii mai mari de 7 ani erau incredintati statului, care, printr-o educatie extrem de dura, trebuia sa faca din ei razboinici de temut. La absolvirea „cursului”, fiecare tanar spartan isi dovedea competenta ucigand un hilot. Nu-i de mirare ca societatea spartana va fi, ulterior, mult admirata de nazisti si fascisti.

Dictatura lui Savonarola

Urgia mongola poate fi considerata o prefigurare a celei naziste, cu singura exceptie ca lebensraum – „spatiul vital” invocat de Hitler era cautat de mongoli nu in est, ci in vest. Organizarea lor militara, accentul pus pe forta, educatia dura data copiilor, meniti sa fie doar razboinici si nimic altceva, dispretul fata de alte neamuri si mai ales cruzimea cu care au actionat sunt tot atatea motive sa-i consideram pe mongoli precursori ai fascismului. Desigur, privind din perspectiva actuala, macelurile comise de hoardele lui Genghis Han si ale urmasilor sai par astazi minore, in comparatie cu cele ale fascistilor. Dar ideea care i-a calauzit a fost aceeasi: exterminarea totala a oamenilor care erau de alta credinta sau rasa cu a lor.

Dispretuind total cultura, mongolii nu se bazau decat pe forta si dorinta lor de a avea un imperiu intins pana la „marea cea mare de la Apus” – Oceanul Atlantic, de altfel limita lumii cunoscute, isi are ecou in vointa lui Hitler si a acolitilor sai de a stapani planeta si a impune superioritatea „omului nou”, arian. In Evul Mediu au existat numeroase tentative de instaurare a unui regim „perfect”, menit sa aduca bunastarea generala dar fiecare tentativa a esuat lamentabil. Cel mai cunoscut exemplu este al lui Savonarola, calugarul dominican care, desi crestin, s-a comportat cu o barbarie rivalizand-o pe cea a nazistilor de mai tarziu. El a instaurat la Florenta un stat fascist in miniatura, in care nimeni nu era sigur de viata lui.

Fanatismul gruparilor devotate lui Savonarola nu cunostea margini. Il vom regasi, secole mai tarziu, in furia oarba a „batalioanelor de asalt” hitleriste sau in a „camasilor negre” italiene. Copiii erau incurajati sa-si dea in vileag parintii, daca acestia carteau sau unelteau impotriva stapanirii iar micutii au constituit astfel un veritabil Gestapo avant la lettre... In minunatul oras renascentist, cultura era pusa la index iar cartile considerate „periculoase” erau arse in strada, asa cum vor proceda hitleristii, mult mai tarziu.

Teroarea iacobina

Chiar si atat de laudata Revolutie franceza de la 1789 a constituit, la un moment dat, un precursor al fascismului. Cauzele acestei miscari trebuie cautate in razboaiele costisitoare duse de Ludovic XIV, Regele Soare, in „era glaciara” in miniatura de la mijlocul secolului XVIII, in reticenta taranilor francezi de a cultiva plante rezistente la frig, precum cartoful si mai ales in taxele impovaratoare, taxe de care nobilimea si Biserica erau scutite. La inceput avand pretentii moderate, revolutia a degenerat odata cu preluarea puterii de catre iacobini.

Incepand cu 1792 s-a produs cea mai sangeroasa faza a revolutiei. Teroarea s-a instalat pretutindeni iar tribunalele revolutionare judecau si dadeau sentintele capitale intr-un ritm trepidant. Mii de oameni, vinovati sau nu, au cazut victime regimului iacobin. Robespierre, cel mai ilustru reprezentant al acestuia, nutrea conceptii aparent socialiste dar era de fapt un extremist. Pe principiul „cine nu e cu mine e impotriva mea”, Robespierre nu a ezitat sa se rafuiasca si cu fostii lui colegi, asa cum va face Hitler, in „noaptea cutitelor lungi”.

Unii dintre liderii revolutionari pledau chiar pentru o reducere „stiintifica” a populatiei, dupa modelul invocat de sceleratul Jean Baptiste Carrier, care a masacrat mii de oameni, inclusiv copii. Revoltele taranesti au fost inabusite cu cruzime de regimul dictatorial, zeci de mii de oameni pierzandu-si viata. Un aspect mai putin luat in consideratie il reprezinta ura manifestata atat de revolutionarii francezi, majoritatea atei, cat si de capeteniile fasciste, fata de religie.

Crestinismul a fost, pentru ambele dictaturi, o amenintare din umbra, de care au cautat sa se debaraseze fie prin teroare – in timpul Revolutiei franceze mii de preoti au fost masacrati, fie prin omisiune: nazistii nu au facut din oprimarea Bisericii crestine o politica in sine, dar au preferat sa treaca total cu vederea peste dogmele religioase consacrate, impunandu-si propria dogma, in care „supraomul” invocat de Nietzsche, era el insusi Dumnezeu. Astfel, barbariile Revolutiei franceze, ca si ideologia sa, au prefigurat atrocitatile masive comise de fascism in secolul XX.